Sprijin pentru IMM-uri și HoReCa pentru instalarea de panouri fotovoltaice și stații de încărcare pentru vehicule electrice
Programul Electric UP 2 lansat de Ministerul Energiei reprezintă o inițiativă de sprijinire a microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri), inclusiv din domeniul HoReCa, pentru implementarea unor soluții sustenabile de energie verde. Scopul principal al programului este de a încuraja tranziția către surse regenerabile de energie și reducerea amprentei de carbon, prin finanțarea instalării de panouri fotovoltaice și stații de încărcare pentru vehicule electrice.
Ce presupune programul?
Programul sprijină instalarea de panouri fotovoltaice cu o capacitate cuprinsă între 27 kWp și 150 kWp, destinate consumului propriu al întreprinderilor. Dacă energia produsă depășește necesarul propriu, surplusul poate fi livrat în rețeaua electrică națională.
Beneficiarii trebuie să instaleze cel puțin o stație de încărcare cu o putere minimă de 22 kW. Aceasta este destinată atât vehiculelor complet electrice, cât și vehiculelor hibride plug-in. Acest aspect sprijină dezvoltarea infrastructurii de mobilitate electrică în România, facilitând accesul la stații de încărcare pentru vehicule verzi.
Programul prevede și instalarea pompelor de căldură, în vederea eficientizării sistemelor de încălzire și răcire. Acest lucru crește gradul de utilizare a energiei produse din surse regenerabile și reduce dependența de combustibilii convenționali.
Beneficiază de energie curată 24/7, chiar și noaptea sau în zilele înnorate.
Cine sunt beneficiarii eligibili?
Microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii care activează în diverse sectoare economice, cu excepția unor domenii precum agricultura, producția de tutun, vin, sau spirtoase.
Întreprinderile din sectorul HoReCa, cum ar fi hoteluri, restaurante, unități de catering, care sunt înregistrate sub anumite coduri CAEN specifice (de exemplu: 5510, 5520, 5610, etc.).
100% Garantat
Consultanță Inclusă
100% Garantat
Mentenanță Inclusă
Ce spun clienții noștri?
Alege și tu să lucrezi cu o echipă de profesioniști.
O firma de profesionali, atenti cu clientii, amabili , de ajutor in toate informatiile ce ai nevoie , seriozitat si demni de incredere, merita puntuarea maximam is simply dummy text of the printing and typesetting industry.